Ceausescu, retrogradat la Congresul I al PMR

La congresul de unificare al comunistilor cu social-democratii (februarie 1948), Ceausescu n-a mai fost ales membru „plin“ în CC. Dupa abdicarea Regelui, comunistii au grabit pasii spre monopolul puterii, prin „unificarea“ cu PSD. Deoarece acestia au primit functii în ierarhia PMR, Ceausescu a fost sacrificat.

În perioada 21-23 februarie 1948, la Ateneul Român din Bucuresti s-a desfasurat Congresul de unificare al Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat (gruparea Radaceanu-Voitec). Evenimentul a însemnat un pas înapoi în cariera lui Nicolae Ceausescu. În ziua a treia a Congresului, când s-au ales „organele conducatoare”, numele sau a figurat pe lista membrilor supleanti ai Comitetului Central. Pâna atunci fusese membru „plin” al CC, functie în care a fost desemnat la Conferinta PCR din octombrie 1945. Cu ocazia Congresului din 1948 s-a mai înregistrat un mic incident. Ceausescu a fost ales cu „marea majoritate” a voturilor, si nu cu „unanimitate”, asemenea liderilor importanti ai Partidului.

Partidul Unic Muncitoresc
Nicolae Ceausescu a fost unul dintre sacrificatii Congresului I al Partidului Muncitoresc Român. Faptul ca si-a pierdut locul pe lista membrilor „plini”ai CC nu înseamna neaparat ca-si dezamagise tovarasii din fruntea Partidului. Dimpotriva, îndeplinise „exemplar” toate sarcinile pe care le primise pâna atunci: sef al UTC, secretar al Sectorului I Galben al Capitalei, adjunctul secretarului Regionalei Dobrogea a PCR, secretarul Regionalei Oltenia a PCR si seful Sectiei Centrale Taranesti a CC.
Însa pe scena politica aveau loc transformari importante, care au culminat cu disparitia PCR si formarea unui partid unic al „oamenilor muncii”. Astfel, trebuia ca unii activisti vechi ai comunistilor sa se dea la o parte, pentru a face loc social-democratilor. Cel putin de fatada. Si cel putin o vreme. Aceeasi soarta au avut-o alti ilegalisti cu state vechi, precum Ofelia Manole, Ghizela Vass, Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Gheorghe Stoica, Ion Vinte etc.
Spre sfârsitul anului 1947, în luna septembrie, sovieticii au decis crearea Cominformului, organizatie internationala a partidelor comuniste. Prima conferinta a avut loc în Polonia, iar printre deciziile luate una privea relatia comunistilor cu partidele social-democrate. Cu prilejul reuniunii, Andrei Jdanov – „parintele” sovietic al organizatiei – a sugerat partidelor fratesti schimbarea tacticii fata de aliatii socialisti. Tactica Frontului National care aduna laolalta partidele politice de stânga trebuia abandonata.
Astfel, la 11 ianuarie 1948, prin intermediul „Scânteii”, secretarul general al PCR – Gheorghiu-Dej – anunta „apropiata înfaptuire în tara noastra a Partidului Unic Muncitoresc” si ca „pregatirile sunt în toi”. La doua saptamâni dupa aparitia articolului, Ana Pauker lauda eforturile Partidului Comunist „spre crearea Partidului Unic Muncitoresc în România”. Întru sustinerea proiectului de formare a noului partid, oficiosul PCR reproducea pozitia liderilor comunisti din tarile învecinate.
În interviul acordat ziarului „Scânteia” (8 ianuarie 1948), secretarul general al Partidului Comunist Ungar – Mathias Rakosi – declara: „Acum, toti muncitorii constienti înteleg ca Partidul Unic Muncitoresc ar însemna o întarire extraordinara a fortelor democratice. Ei înteleg, de asemenea, ca evolutia istorica duce la PUM”. Odata ce „lamurirea ideologica”, ca prima faza a proiectului de unificare, se terminase, urma momentul punerii în practica a deciziilor Biroului Politic. Sosise clipa organizarii congresului de unificare!

Pregatiri pentru Congres
Febra pregatirilor cuprinsese rapid Capitala. Primul obiectiv a carui imagine trebuia „înfrumusetata” era Gara de Nord, unde soseau delegatii la congres. Peroanele au fost „artistic pavoazate” cu ghirlande de brad, steaguri rosii si pancarte cu lozinci. Nici vitrinele magazinelor nu au „scapat”. Printre palarii si postavuri, costume si pantofi, „tronau” panouri dedicate Congresului. Orasul întreg fusese împânzit cu stindarde comuniste, cu chipurile „dascalilor proletariatului” – Marx, Engels, Lenin si Stalin – si stema PMR.
O atentie deosebita a fost acordata hotelului ce urma sa gazduiasca invitatii, Athene Palace, dar si Ateneului Român, locul de desfasurare a Congresului. Hotelul, „complet drapat în rosu”, era „vegheat” de Marx si de Stalin. În plus, pe frontis­piciul hotelului fusesera ridicate doua panouri uriase cu citate din operele lor, special alese spre a ilustra necesitatea crearii unor partide unice ale muncitorilor. Alte doua portrete gigantice ale celor doi „parinti” împodobeau si Piata Ateneului Român.

Împartirea posturilor
Congresul s-a desfasurat fara probleme. Nimic nu avea sa tulbure „buna desfasurare” a sarbatorii „oamenilor muncii”. Pregatirile au debutat la începutul lunii ianuarie 1948, imediat dupa abdicarea Regelui. S-au împartit posturile în noul partid muncitoresc, membrii celor doua formatiuni au fost „prelucrati” pentru a întelege „necesitatea fuziunii” etc. Asadar, în zilele Congresului, totul a fost ca o festivitate. Raportul Comitetului Central l-a citit Gheorghiu-Dej, care a prezentat realizarile comunistilor de la Conferinta din octombrie 1945. A vorbit câteva ceasuri întrucât avea ce raporta. Sub conducerea sa, PCR cucerise puterea.
În final, dupa votarea înfiintarii PMR, delegatii au ales principalele organe de conducere ale PMR. Dupa cum era de asteptat, ponderea comunistilor în forurile conducatoare era mult mai mare decât a social-democratilor. În Comitetul Central, din 41 de locuri, doar 10 reveneau lui Radaceanu si alor sai. La fel în Biroul Politic, unde, din 13 membri, doar trei locuri au revenit fostilor social-democrati Voitec, Radaceanu, Theodor Iordachescu. Scenariul s-a repetat în Secretariat – dintre cei cinci membri, doar Radaceanu îi reprezenta pe social-democrati. Desi partidul acestora fusese mult mai mare decât al comunistilor. „Împarteala” inegala a posturilor la vârful PMR a demonstrat ca nu principiul egalitatii a stat la baza unificarii comunistilor cu socialistii.

Profetul Ceausescu
Dupa 23 august 1944, Nicolae Ceausescu a fost un activist înfocat al Partidului. În toamna, a participat la toate manifestatiile de strada împotriva guvernelor Sanatescu si Radescu. Ulterior, tirul actiunilor sale s-a îndreptat împotriva PNT si PNL. În campania electorala din 1946, Ceausescu îi „înfiera” în adunarile publice pe „manisti” si „bratienisti”, carora le prevedea o soarta crunta. Profetia lui Ceausescu avea sa se împlineasca în iulie 1947, când Siguranta a înscenat fuga unor lideri ai PNT, în frunte cu Ion Mihalache. „Complotistii” au fost arestati pe aerodromul de la Tamadau. În aceeasi zi, agentii Sigurantei au descins la sediul PNT, de unde au confiscat întreaga arhiva.
Peste câteva zile, Iuliu Maniu (foto) a fost ridicat de organele Ministerului de Interne din sanatoriul doctorului Ion Jovin din Bucuresti, unde se refugiase, si dus în secret direct la închisoarea Malmaison din Capitala. La 19 iulie, Adunarea Deputatilor a „raspuns” afirmativ „adresei” Ministerului de Justitie prin care cerea ridicarea imunitatii parlamentare a national-taranistilor Iuliu Maniu, Aurel Leucutia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazar si Grigore Niculescu-Buzesti. Motivul: cei sase erau „implicati într-o actiune care urmarea rasturnarea regimului democratic din România”. În aceeasi sedinta, Adunarea Deputatilor a solicitat Guvernului dizolvarea Partidului National-Taranesc.
15 colegi avea Nicolae Ceausescu în garnitura de supleanti ai Comitetului Central al PMR.

Stahanovistii Congresului
Pregatirea Congresului I al PMR a însemnat si difuzarea în presa de propaganda a unor „întreceri muncitoresti”, în cinstea evenimentului. Asadar, conform „Scânteii”, proletarii din întreaga tara au fost pusi pe jar de înaltimea spirituala a momentului. Angajamentele de depasire a planurilor de productie s-au înmultit peste noapte. Muncitorii de la Standard Cauciuc, Carpati, ARO sau Silco se întreceau în promisiuni adresate Comitetului Central de Organizare a PMR.
Cei mai multi doreau „marirea productiei” peste programe cu 30%, dar si disciplina în munca ori „micsorarea numarului de absente la lucru de la 7 la suta la 1 la suta”. Fabrica de chibrituri Filaret s-a angajat chiar la sporirea productiei de la 14 milioane de cutii de chibrituri la 15,5 milioane! Metoda adeziunii si angajamentelor era, de asemenea, importata din arsenalul propagandistic sovietic.

COMUNISTII N-AU DAT DOVADA DE RECUNOSTINTA FATA DE VECHII AMICI
Partidul Comunist si-a eliminat adversarii politici pas cu pas. Operatiunea a debutat imediat dupa alegerile din 1946. Ca urmare a rezultatelor falsificate, detineau majoritatea în Parlament si controlau Guvernul. Prima victima a fost Partidul National Taranesc. Liderii formatiunii începusera sa discute despre o eventuala emigrare în strainatate înca de la sfârsitul anului 1946. Însa Iuliu Maniu a refuzat oferta, sustinând ca era „o datorie morala” sa ramâna în tara. Se considera „prea batrân”, lasându-si mai tinerii colegi sa duca la îndeplinire misiunea.
În frunte cu Ion Mihalache, ceilalti lideri importanti ai partidului au decis sa fuga din tara. Modalitatea gasita era pe calea aerului, trebuind sa decoleze de pe aerodromul de la Tamadau. În timpul pregatirii planului însa, agentii infiltrati în PNT au furnizat informatii Ministerului de Interne. Agentii Sigurantei, infiltrati la rându-le de agenti sovietici si comunisti români, hotarâsera sa-i aresteze chiar în momentul decolarii pentru a avea „justificari legale” pentru scoaterea în afara legii a PNT. Astfel i-au lasat pe „complotisti” sa-si urmeze planul.

SFÂRSITUL „TOVARASIEI DE DRUM”
Nici „tovarasii” de drum ai comunistilor nu au avut parte de „coexistenta” cu regimul popular dupa proclamarea republicii. Pentru PNL-Tatarescu perspectiva a devenit sumbra înca din primavara anului 1947. Atunci, liderul organizatiei a intrat în conflict cu guvernul din care facea parte! În noiembrie a fost constrâns sa demisioneze de la conducerea partidului, fiind înlocuit de Petre Bejan.
PNL-Bejan a fost lasat sa participe la alegerile din martie 1948, obtinând sapte mandate. Însa la începutul anilor ’50 principalii lideri ai formatiunii au fost arestati. Partidul Social-Democrat al lui Constantin Titel-Petrescu n-a rezistat nici el în noua ordine de dupa abdicarea Regelui. Liderul organizatiei a fost arestat în mai 1948. Peste un an, în iunie 1949, au ajuns în detentie si restul colegilor din Comitetul Executiv al PSDI. Un proces li s-a intentat abia în ianuarie 1952, primind pedepse grele.
Dupa cucerirea totala a puterii, comunistii au decis sa se descotoroseasca si de ultimii aliati din perioada „coalitiei democratice”. În 1949, în Biroul Politic al PMR s-a luat decizia „autodizolvarii” Partidului Radical Taranesc si a Partidului National Popular. Bineînteles ca liderii organizatiei s-au conformat, dizolvân­d formatiunile-fantoma. Ultimul pas spre partidul unic s-a facut la 14 ianuarie 1953, când liderii PMR au decis desfiintarea Uniunii Populare Maghiare si a Frontului Plugarilor. Activele si membrii celor doua organizatii au fost preluati de PMR.

PARTIDUL UNIC
Curând dupa înfiintare, PMR a monopolizat spectrul politic, prin desfiintarea partidelor lasate sa functioneze o perioada dupa proclamarea republicii. Însa partid unic nu a existat decât în Uniunea Sovietica si în România! De fatada, în celelalte tari au fost mentinute partide si organizatii care ajutasera la instalarea comunistilor la putere. Numarul lor difera de la un loc la altul -unul în Bulgaria, doua în Polonia si în Coreea, patru în Cehoslovacia si în Germania Democrata, pe când în China erau opt.

[Citeşte articolul în Adevărul]