Colectivizata timp de 50 de ani prin colhozuri, agricultura Republicii Moldova se afla in prezent in impas, din cauza eşecului privatizarii. Deoarece nu puteau trai din munca la ţara, locuitorii satelor basarabene au migrat spre Rusia şi Occident.

O plimbare prin satele basarabene te deprima uneori. Localitaţi pustii, pamanturi nelucrate, cladiri ce au aparţinut colhozurilor parasite. Mai exact devastate. Despre “transformarile” agriculturii de tip sovietic la est de Prut dupa 1991 am vorbit cu domnul Viorel Chirviga, economist la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale “Viitorul” din Chişinau.

Jurnalul Naţional: Care este “moştenirea” lasata de URSS agriculturii Republicii Moldova. A fost Basarabia sovietica o ţara preponderent agricola sau este un mit?
Viorel Chirviga: Dupa 1945-1946 s-au creat in Moldova sovietica colhozurile. Unele au fost eficiente. Dar majoritatea acestor unitaţi, la finele anului, raportau pierderi. Au mai fost create unele intreprinderi care se deosebeau prin dimensiunile lor. Am avut nişte granzi enormi aici in agricultura – intreprinderi care erau specializate in pomicultura, in viticultura, care mai aveau pe langa activitaţile agricole şi unele mici industrii. Dar nu am avut practic niciodata succese remarcabile, daca vorbim despre productivitate. Comparand productivitatea obţinuta aici, in Republica Moldova, cu cea din ţarile occidentale, observam ca este net inferioara. In principiu, s-a pus accent pe agricultura. Sa spunem ca n-am avut industrie, n-ar fi corect. Au fost create mai multe unitaţi industriale, dar majoritatea au fost ridicate in partea estica a republicii, in Transnistria. 40% din capitalul nostru industrial era concentrat acolo.

Cum s-a realizat desovietizarea agriculturii Republicii Moldova?
In 1991, cand am devenit independenţi, practic majoritatea intreprinderilor agricole erau in ajun de faliment. In anii urmatori se preconiza ca se va face o schimbare, dar am avut şi noi o nomenclatura foarte puternica comunista in fostele colhozuri, care n-a dorit o schimbare. In primul Parlament in general erau foştii conducatori de colhozuri şi de intreprinderi agricole. Ei aveau interese sa se menţina vechile structuri, aşadar procesul de privatizare a pamantului a inceput prin 1996-1997.

De ce il numiţi privatizare? Nu au fost retrocedari ca in Romania?
Nu! Aici sovietizarea agriculturii a fost mult mai intensa decat in Romania. A fost un tranzit de populaţie, satele au fost conentrate pentru a face loc colhozurilor etc. Au existat mai multe proiecte, partea proasta este ca Republica Moldova nu a avut un concept propriu de privatizare. Au venit americanii, care ne-au sugerat un model – privatizarea pamantului. Un grup de experţi veniţi aici ca la distracţie… Inca o parte proasta specifica Republicii Moldova – nici o reforma nu are nume, un resposabil. Ţara nu a avut o viziune de dezvoltare, ţara nu a avut un concept de reformare, ţara nu a avut nimic…
In mare, privatizarea s-a facut astfel: indiferent de anii care au fost munciţi in agricultura, indiferent de indicator, fiecare om primea o anumita cota valorica din terenuri. S-a imparţit in felul urmator: terenurile agricole separat, plantaţiile multianuale separat şi proprietaţile care le deţineau gospodariile separat. In felul acesta, oamenii au primit trei-patru tipuri de proprietaţi dispersate. Spre exemplu, puteai sa ai 20 de ari de teren arabil intr-o parte a localitaţii şi 10 ari de vie in partea opusa. Au existat probleme imense cand s-au repartizat loturile de pamant – cele mai bune pamanturi au nimerit in mainile foştilor nomenclaturişti, preşedinţi de colhozuri, directori de sovhozuri, specialişti de rang superior in fostele intreprinderi agricole. Aceştia erau cei care aveau date despre bonitatea solului. Erau analize vechi, de prin anii ’60-’70, n-au fost bani pentru noi cercetari.

Ce s-a intamplat cu activele, dotarile, investiţiile din colhozuri?
Proprietaţile colhozurilor s-au imparţit separat. Aveai dreptul şi la teren, şi la plantaţiile multianuale, şi la proprietatea aceasta in investiţii. In unele sate, unde oamenii erau mai nerabdatori, au facut “utilizarea naturala”. Adica au distrus tot şi au luat fiecare pe acasa. Statul, cand a facut legea, nu s-a gandit ca nu se poate imparţi o ferma de animale. Acestea au fost demontate de ţarani şi luate acasa. La fel s-a intamplat şi cu utilajele. Trebuie spus insa ca nu mai erau competitive, de fapt se imparţea mortul.

Care sunt caracteristicile economiei Republicii Moldova dupa privatizare?
Nu putem vorbi despre o caracteristica generala. In sud şi in nord s-au pastrat practic gospodariile colective. Eu am fost in mai multe localitaţi din sud, unde pamantul a fost imparţit la oameni, dar ei nu l-au deţinut nici o zi. Proprietatea fost intoarsa foştilor conducatori de colhoz. In majoritatea localitaţilor, aceştia şi-au deschis SRL-uri. Directorul de SRL lua tot terenul, avand contracte incheiate cu gospodariile ţaraneşti. Inţelegerile de arenda sunt astfel intocmite, incat exista localitaţi unde oamenii spun ca n-au primit de ani buni nimic de pe pamantul lor. Insa nu se intampla peste tot aşa. Exista şi proprietate ţaraneasca, dar pe suprafeţe foarte mici. Nu se poate face performanţa astfel… Noi avem in jur de 1,6 milioane de hectare de terenuri arabile şi avem in acelaşi timp peste 1 milion de proprietari. E o parcelare mare şi nu se poate ca fiecare proprietar sa traiasca bine din agricultura. A devenit vizibil fenomenul abandonului de terenuri. Proprietarii pleaca la lucru peste hotare – in Italia, Spania, Rusia. In majoritata cazurilor nu doresc sa vanda terenurile agricole. Le lasa nelucrate şi pleaca la munca. In acelaşi timp, productivitatea in agricultura Republicii Moldova este foarte, foarte mica. La cereale, recolta medie pe ţara oscileaza intre 23 şi 25 chintale la hectar. In Olanda, recolta medie pe cinci ani, pe ţara, ajunge pana la 80 de chintale.

PROGNOZA OPTIMISTA
Analistul economic de la Chişinau Veaceslav Ioniţa priveşte cu optimism viitorul agriculturii Republicii Moldova, punandu-şi speranţele in micii intreprinzatori: “Toata lumea ma intreaba ce poate sa faca guvernul. Prostii, ce poate sa faca! Sa nu faca nimic. La noi a fost nenorocita agricultura pentru ca s-au cultivat ani in şir porumb şi grau, pentru ca acestea necesita cel mai mic efort tehnologic şi financiar. Graul iţi da maximum 6.000 lei pe hectar şi ai cheltuieli de 4.000 de lei. Deci 2.000 de lei – asta ar fi sub 150 de dolari pe an. Ce faci cu banii aştia, ca trebuie sa mai plateşti şi impozite… Eficiente sunt culturile tehnice: sfecla de zahar, pepeni, ceapa. Orice cultura tehnica care necesita tehnologie şi investiţii de capital aduce o valoare adaugata ridicata. Pentru asta trebuie sa ai capital şi tehnologie. In viitorul apropiat cred ca vor aparea investitori dintre moldovenii plecaţi peste hotare, care se intorc sa faca afaceri aici. Statistic, in orice societate 3%-5% au abilitaţi antreprenoriale. Din cei 500.000 caţi sunt plecaţi la munca, sunt 3%-5% cu abilitaţi antreprenoriale foarte dezvoltate. Dupa cinci-şase ani vor avea un capital, au anumite abilitaţi şi au invaţat anumite meşteşuguri. In sensul nu ca pot lucra ceva, dar ştiu sa-l duca pana la capat. Sa produca şi sa vanda. Vreo 20.000 din aceşti oameni sunt in etapa de coacere – au trecut cinci-şase ani. Şi cred ca in 2007-2008-2009, vreo 20.000 de oameni care au plecat peste hotare se vor intoarce in Republica Moldova şi vor crea mici intreprinderi, de cinci-şapte angajaţi. Au capital, au abilitaţi şi au o cultura economica diferita – nu ştiu ce e aia mita, nu ştiu ce e sa nu plateşti impozit. La noi, din 1991, era foarte raspandita mita primitiva. Acum mita şi relaţiile statului cu bussines-ul sunt la etajele de sus. Daca ai o afacere micuţa, deja cu statul poţi sa-ţi faci o relaţie normala. In trei ani avem oportunitatea ca Moldova sa dezvolte microbussines-uri.

“MOSTENIREA” URSS
“In 1991, cand am devenit independenţi, majoritatea intreprinderilor agricole erau in ajun de faliment. In anii urmatori se preconiza ca se va face o schimbare, dar am avut şi noi o nomenclatura foarte puternica comunista in fostele colhozuri, care n-a dorit o schimbare”
Viorel Chirviga economist

Jurnalul Național
15 iulie 2007


© Ilarion Țiu. Acest text este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Reproducerea integrală sau parțială fără menționarea sursei este interzisă. Autorul nu își asumă nici o răspundere legală sau publică în cazul în care textele sale sunt preluate ori utilizate în scopul unor interpretări care încalcă legislația în vigoare, diversitatea sau democrația.