Deşi secolul al XXI-lea a inceput sub impactul descoperirilor ştiinţei care prevedeau o globalizare şi o supratehnologizare a lumii, iata ca terorismul, un fenomen necunoscut in urma cu 50 de ani, tulbura dorita “ordine mondiala”.

Atentatele sinucigaşe sunt un fenomen imprevizibil, care pot aparea in zonele cele mai “paşnice” ale lumii. Despre conflictele de ieri şi de astazi din Orientul Mijlociu, un adevarat “butoi cu pulbere” al mapamondului, ne-a vorbit domnul Ely Karmon, cercetator la Institutul de Combatere a Terorismului din Herzliya.
Herzliya este un oraşel langa Tel Aviv, construit, ca multe alte localitaţi israeliene, in pustiu. Pe locul unei foste baze militare dezafectate in anii 1965-1966 funcţioneaza Centrul Interdisciplinar, o universitate in stil american, cu multa verdeaţa şi cladiri rasfirate prin campus. La Institutul de Combatere a Terorismului l-am cunoscut pe domnul Ely Karmon, unul dintre cei mai reputaţi specialişti din Israel, recunoscut in domeniu şi pe plan internaţional. A studiat la Iersualim, Haifa şi Paris, preocupandu-se printre altele şi de problema violenţelor politice, a extremismului de dreapta şi de stanga, mişcarile de gherila etc. Originar din Basarabia, dupa 58 de ani de la parasirea “plaiurilor mioritice” vorbeşte perfect limba romana, fara accent sau arhaisme.

Jurnalul Naţional: Domnule Karmon, percepţia generala a turistului care viziteaza Israelul este ca se afla intr-o ţara militarizata. Controale stricte la aeroport, soldaţi cu armele la vedere pe strada… Este Israelul intr-o permanenta stare de razboi?
Ely Karmon: Afirmaţia ca Israelul este o ţara “militarizata” este o legenda. Raportat la populaţie, noi nu avem mai mulţi soldaţi decat Franţa sau Italia. Numai ca militarii noştri sunt mai vizibili pe strada decat la Paris sau la Roma. Aceasta situaţie este datorata problemelor interne pe care le avem, legate de acţiunile teroriste ale populaţiei arabe. Mai ales dupa anul 2000 s-au inmulţit atentatele sinucigaşe, astfel ca trebuie sa depunem eforturi continue pentru a le evita.
Deşi pare cinic, razboiul este un specific al acestei regiuni de mii de ani. Israelul de astazi a fost un teritoriu de cucerire. In ultimii 200 de ani aici au avut interese otomanii, englezii, francezii, americanii, ruşii. Dupa al doilea razboi mondial au intrat şi alţi “actori”, cum ar fi Arabia Saudita, Egiptul, Irakul…

Jurnalul Naţional: Care sunt originile conflictului arabo-israelian?
Ely Karmon: Dupa al doilea razboi mondial, mişcarea sionista, care milita pentru crearea unui stat al evreilor pe teritoriul biblic al Palestinei, a devenit foarte activa. Populaţia evreiasca trecuse prin cumplitul experiment al Holocaustului şi işi cauta un loc in care sa traiasca in pace. In noiembrie 1947, Organizaţia Naţiunilor Unite a facut un plan de imparţire a Palestinei intre evrei şi arabi, insa acesta nu a fost acceptat de ţarile arabe. La 14 mai 1948, statul Israel a fost proclamat oficial, iar la cateva zile dupa aceea Egiptul, Iordania, Siria, Libanul şi Irakul ne-au declarat razboi. De atunci, statul Israel se afla intr-un continua disputa cu ţarile arabe din regiune, care nu accepta prezenţa evreilor aici. Este singurul conflict din lume in care controversa nu este bilaterala, intre doua etnii care-şi disputa un teritoriu. Avem zeci de acţiuni internaţionale, interese ale mai multor state, organizaţii, partide politice. Ţarile arabe spun dintotdeauna ca apara interesele palestinienilor, insa nu este deloc aşa. De fiecare data cand parţi ale Palestinei au fost incluse in graniţele ţarilor arabe, drepturile palestinienilor au fost pe ultimul loc in programul politic. De exemplu, in 1967 Egiptul a ocupat Gaza – palestinienii nu au beneficiat de nici un drept in plus faţa de ce le oferea Israelul. Tot atunci, Iordania a ocupat Cisiordania. Unicul lor interes a fost alipirea teritoriului, fara ca palestinienii sa primeasca vreun drept in guvernarea provinciei. La fel se intampla şi cu Siria. Guvernul de la Damasc se prezinta drept avocatul drepturilor palestinienilor, insa in realitate scopul este realizarea “Siriei Mari”.
Un alt “actor” in regiune a fost Irakul, stat care nu a semnat niciodata un pact de incetare a focului cu Israelul. Libanul a fost dintotdeauna un stat slab in zona, controlat de Siria. In sudul Libanului au fost amplasate taberele de pregatire ale palestinienilor, care inarmate de statele arabe constituie un pericol continuu pentru Israel.
In secolul al XX-lea, s-au tot schimbat centrele de putere pe plan mondial, insa interesele in spaţiul israelian au ramas aceleaşi. Dupa al doilea razboi mondial a fost “concurenţa” dintre SUA şi URSS. Astazi, au aparut noi “actori”: URSS-ul a fost inlocuit de Rusia, Uniunea Europeana este o forţa pe plan global. De asemenea, nu trebuie ignorata poziţia Chinei şi Japoniei. Toate aceste forţe au interese in Orientul Mijlociu. Siria şi Iranul doresc şi ele sa se implice in negocierea statutului zonei, aşa ca Israelul se afla intr-o continua stare de instabilitate.

Jurnalul Naţional: In acest context tulbure, care este doctrina militara a Israelului?
Ely Karmon:Dintotdeauna Israelul a dorit pacea. Insa interesele religioase, culturale şi economice ale vecinilor arabi au facut ca regiunea sa fie intr-un permanent conflict. Pana in 1973, doctrina militara a Israelului prevedea ca razboiul nu trebuia purtat pe teritoriul nostru. Suntem o ţara mica. Aşteptam pana eram atacaţi, dupa care purtam conflictul in ţarile inamice. Insa ulterior razboiul s-a complicat, au aparut atentatele teroriste care ne-au facut sa studiem şi alte forme de aparare.

Jurnalul Naţional: Cum este organizata armata Israelului?
Ely Karmon:Baza puterii noastre militare sunt forţele continentale (terestre). In Israel, armata este obligatorie, fiind formata deci din tineri recruţi, plus cadrele in rezerva, in caz de conflict. In ultimii 15 ani insa s-a pus accentul mai mult pe militarii de cariera. Populaţia ţarii a crescut faţa de 1947-1948. Atunci erau cam 650.000 de evrei in Israel, in 1968 numarul crescuse la 2.000.000, iar astazi se estimeaza ca populaţia este in numar de aproximativ 7.000.000. Astfel ca o armata de recruţi nu mai este eficienta in condiţiile in care armamentul s-a modernizat, iar razboiul se poarta prin mijloace noi faţa de jumatatea secolului trecut, respectiv tirurile de racheta şi atentatele teroriste. Totuşi, nu s-a renunţat la armata de recruţi. In Israel şi femeile fac stagiu militar, insa cam 40%-50% invoca motive religioase pentru a scapa de aceasta sarcina. Şi barbaţii refuza sa vina in armata din aceleaşi motive, in numar din ce in ce mai mare – cam 10% astazi.
Israelul investeşte enorm in securitate, in cercetarea celor mai noi tehnici de aparare. A existat şi o parte buna a dezvoltarii industriei militare şi aeronautice, deoarece economia s-a specializat pe producerea echipamentelor de inalta tehnologie. Israelul ocupa astazi locul intai in lume la fabricarea mai multor produse din gama high-tech.
Jurnalul Naţional: Orientul Mijlociu este considerat in ultimii 50 de ani un “butoi cu pulbere” al mapamondului. De unde aşteapta Israeulul un eventual atac militar?
Ely Karmon:Israelul nu este ameninţat deocamdata atomic, cu excepţia Iranului. Insa, in ultimii zece ani, Siria şi Irakul au dezvoltat rachete cu raza lunga de acţiune, circa 2.000 de kilometri, care pot atinge ţinte ale economiei noastre. Pentru moment, Irakul nu mai reprezinta o ameninţare, insa acolo situaţia este imprevizibila, iar Israeulul s-a aflat in permanent conflict cu acest stat. Teama noastra este ca Iranul va ajunge sa controleze o porţiune a Irakului, iar atunci situaţia devine cu adevarat critica.

Jurnalul Naţional: In ultimii doi ani, se inregistreaza tot mai multe tensiuni intre Autoritatea Palestiniana şi statul Israel. Cum se pregateşte guvernul de la Ierusalim pentru un eventual conflict de amploare?

Ely Karmon:La 13 septembrie 1993, la Oslo, s-a semnat o “Declaraţie de principii”, prin care guvernul evreu şi palestinienii din OEP se recunoşteau reciproc. Practic, de atunci a inceput organizarea unei autoritaţi palestiniene aici. La inceput au avut dreptul la puţina tehnica militara – prin acordul de la Oslo aveau voie sa aduca 33.000 de oameni din afara pentru a-şi organiza statul, au putut sa-şi constituie forţe proprii de securitate dotate cu armament, elicoptere, 50-60 de TAB-uri. Insa palestinienii şi-au incalcat promisiunile, inarmandu-se peste limitele impuse de acordurile bilaterale. Prin contrabanda au dublat armamentul. Uneori au facut afaceri chiar cu comercianţi evrei de arme. Avand graniţa cu Egiptul, in Gaza, au putut sa-şi procure explozibil şi arme automate fara nici un control din partea noastra sau a autoritaţilor internaţionale. Acolo, in Gaza, au construit rachete cu raza mica de acţiune, 8-12 km. Avand in vedere ca Israelul este o ţara mica, acestea pot atinge importante ţinte ale noastre. Intre Tel Aviv şi graniţa Autoritaţii Palestiniene sunt 8 km, spre exemplu. Oricand, pe fondul unor tensiuni politice, ne pot fi distruse oraşele.

Jurnalul Naţional: Cat de limitat este controlul armatei israeliene asupra Autoritaţii Palestiniene?
Ely Karmon:Conform acordurilor semnate cu palestinienii, sunt din ce in ce mai autonomi in teritoriile lor. Sunt zone in care noi avem controlul militar complet, unele regiuni unde paza este mixta, israeliano-palestiniana, dar şi teritorii in care palestinienii deţin total puterea. Aici se pregatesc atentatele sinucigaşe, deoarece nu putem superviza traficul de explozibil. Spre exemplu, in timpul Intifadei din martie-aprilie 2002, au avut loc 17 atentate sinucigaşe, soldate cu 130 de morţi. Nu putem controla total graniţele, teroriştii trec prin teritoriile rurale. Prin acodrul de la Oslo, din 1993, Gaza a fost complet eliberata de armata israeliana, astfel ca acolo nu avem nici o putere de control.

Jurnalul Naţional: Cand te uiţi la televizor, ai impresia ca aici tot timpul oamenii se omoara intre ei sau ca organizeaza atentate sinucigaşe. Din ceea ce spuneţi dumneavoastra, reiese ca situaţia este destul de incordata. Insa plimbandu-ma pe strazile oraşelor israeliene, am observat ca nu este acelaşi dramatism pe care-l transmite media. Cat este realitate şi cat este legenda in conflictul arabo-israelian?
Ely Karmon:Depinde de la caz la caz. Nu intotdeauna atmosfera este paşnica. Foarte mulţi palestinieni care locuiesc in Teritorii muncesc in Israel. Trec zilnic punctele de demarcaţie, controloalele nu sunt intotdeauna viguroase şi mai pot scapa şi atentatori.
Spre exemplu, Gaza este teritoriul cel mai locuit din lume din punct de vedere al densitaţii. Circulaţia persoanelor spre Israel este foarte mare. In 1994, Yasser Arafat a venit in Gaza, din Egipt, in conformitate cu prevederile acordului de la Oslo. In “staful” sau, de opt-noua maşini Mercedes, se aflau şi persoane a caror intrare in Israel era interzisa. Oameni care nu ne recunoşteau ca stat sau care fusesera implicaţi in planuirea unor acţiuni teroriste. Itzac Rabin a ascuns ca Arafat a venit in Teritorii cu oameni interzişi, iar neincrederea domina pana astazi in relaţiile dintre evrei şi palestinieni. Dupa anul 2000, a fost un val puternic de atentate, care a ţinut cam pana in 2005. A fost o perioada crunta, in care ţi-era teama sa ieşi din casa uneori.

ISRAELUL, O TARA A CONFLICTELOR
Conflictul arabo-israelian dateaza inca din perioada interbelica, pe cand administratori ai Palestinei erau britanicii, cu mandat de la Societatea Naţiunilor. Dupa al doilea razboi mondial, mişcarea sionista a militat pentru crearea statului Israel in acest spaţiu, ceea ce i-a iritat pe arabi, care-şi vedeau atinse interesele in zona. La 14 mai 1948, statul Israel a fost proclamat oficial, iar a doua zi britanicii şi-au incheiat mandatul in Palestina. Urmeaza o perioada de conflicte armate, care nu şi-au gasit rezolvare nici in zilele noastre. Intre 1948-1949, a avut loc primul razboi intre statele arabe (Egipt, Iordania, Siria, Liban, Irak) şi Israel. Din Palestina britanica, evreii au ramas fara Cisiordania şi Faşia Gaza. Populaţia palestiniana a fost expulzata din noul stat Israel, existand circa 700.000 de refugiaţi, dupa statisticile ONU. Zona a ramas un “butoi cu pulbere” dupa acest razboi, iar, in mai 1967, Siria, Iordania şi Egiptul au provocat o noua conflagraţie, provocand incidente de graniţa. Aşa-numitul “razboi de şase zile” a fost caştigat de statul evreu, care a ocupat Cisiordania, Faşia Gaza, Inalţimile Golan şi Peninsula Sinai. Dupa acest moment, terorismul palestinian se face tot mai simţit, culminand cu masacrul delegaţiei israeliene la Jocurile Olimpice de la MA1nchen, din 1972. La 6 octombrie 1973, Egiptul şi Siria ataca pe nepregatite Israelul, declanşand razboiul de Yom Kippur. Deşi fusesera surprinşi iniţial, evreii caştiga in cele din urma conflictul. Intre Egipt şi Israel incep negocierile de pace, finalizate in martie 1979 printr-un tratat semnat la Washington, intre Anwar Sadat şi Menahem Begin. Un rol important in negocieri l-a avut Nicolae Ceauşescu. In anii ’70-’80, palestinienii se organizeaza in sudul Libanului, unde activa Organizaţia Pentru Eliberarea Palestinei (OEP). In 1982, Israelul intra in zona, ocupand militar o faşie de graniţa de 40 km, pentru protecţie. In 2000, armata israeliana s-a retras de acolo. Incepand din 1993, prin acordul de la Oslo, intre OEP şi statul Israel incep negocieri, finalizate cu constituirea Teritoriilor Palestiniene independente. Insa conflictele intre evrei şi palestinieni continua şi astazi, un rol important jucandul organizaţiile teroriste ale lumii arabe, care nu recunosc Israelul.

SPECIALIST
Domnul Ely Karmon este cercetator la Institutul pentru Combaterea Terorismului din cadrul Centrului Interdisciplinar al Universitaţii din Herzliya (Israel). S-a nascut in 1946, in Basarabia, emigrand in 1949 impreuna cu familia. In prezent, este unul dintre cei mai reputaţi specialişti in probleme de securitate din Israel. In acelaşi timp colaboreaza şi cu instituţii internaţionale de combatere a terorismului, de pe langa Organizaţia Naţiunilor Unite şi NATO. Anual, la 11 septembrie, organizeaza la Universitatea din Herzliya o conferinţa internaţionala pe probleme de terorism, unde participa cei mai reputaţi specialişti in domeniu din toata lumea.

VIGILENTA

“Israelienii vad masurile sporite de securitate absolut normale. Acestea sunt menite sa le asigure protecţia faţa de atentatorii sinucigaşi care s-ar putea strecura in aglomerarile de populaţie. Spre exemplu, militarii ţin armele asupra lor, chiar şi cand pleaca in permisii, in week-end. Ei sunt pregatiţi oricand sa intervina impotriva unui atentator sau a unei ambuscade. Chiar şi oamenii de pe strada sunt pregatiţi sa ia atitudine daca observa ceva suspect. Au existat cazuri in care unii terorişti au fost observaţi de civili, care au intervenit. Sau şoferi de autobuz care s-au luptat cu atentatorii sinucigaşi”

REGULI STRCITE
“In centrele comerciale sau locurile in care sunt aglomerari de populaţie, este obligatorie paza la intrare. Patronii de magazine nu primesc autorizaţie de funcţionare de la Poliţie pana cand nu-şi angajeaza personal permanent de paza. De exemplu, intr-un restaurant, din costul total al notei, un şechel il reprezinta plata paznicului de la intrare”

INGRIJORARE
“Dupa parerea mea nu exista deloc perspective de pace in zona. Hamas a obţinut tot ce a vrut, insa este la fel de radicala. De cealalta parte, Fatah s-a lasat condusa de Hamas, iar astazi avem un conflict intern intre organizaţiile politice ale palestinienilor. Nici Fatah nu este aşa de paşnica pe cat se prezinta lumii occidentale. Secretarul general al organizaţiei, Faruk Kadumi, nu recunoaşte statul Israel in continuare, traind in exil la Damasc (Siria)”

CRIZA INCHIPUITA
“Siria este in prezent marele factor de instabiliate. Ei considera ca israelineii au pierdut in 2006 razboiul cu Hezbollah, din sudul Libanului, şi deci statul nostru se afla in criza.
Şi politicienii israelieni poarta polemici pe aceasta tema. Grav este ca Iranul incepe sa aiba aceiaşi viziune, ca Israelul este slab şi Hezbollah a invins. Puterea nucleara a Iranului este o adevarata problema a zilelor noastre!”
Ely Karmon ,specialist in antiterrorism

Jurnalul Național
18 iunie 2007


© Ilarion Țiu. Acest text este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Reproducerea integrală sau parțială fără menționarea sursei este interzisă. Autorul nu își asumă nici o răspundere legală sau publică în cazul în care textele sale sunt preluate ori utilizate în scopul unor interpretări care încalcă legislația în vigoare, diversitatea sau democrația.