Speranțe pentru românii din Bucovina

În noiembrie 1989, înaintea Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceau­șes­cu a ridicat într-o ședință a Comitetului Politic Executiv problema Ba­sa­rabiei și Bucovinei de Nord. În contextul disensiunilor cu Mihail Gor­ba­ciov, liderul român dorea să fo­lo­sească Pactul Ribbentrop-Molotov pentru a face presiuni la adresa Moscovei.
Discuțiile din CPEx au fost numai de ordin politic, fără a se face referiri la statutul românilor din Uniunea Sovietică în 1989. Despre soarta acestora am discutat cu domnul Gheor­ghe Jernovei, șeful Catedrei de Filologie Română de la Universitatea din Cernăuți, care acum 20 de ani era cadru universitar în aceeași ins­ti­tuție. Domnia-sa își amintește că în 1989 tocmai avusese loc un re­cen­sământ al populației. În regiunea Cernăuți, care cuprindea și nordul Bu­covinei, au fost înregistrați 100.000 de români și 85.000 de mol­doveni. Statisticile sovietice pentru Ucraina aveau rubrici separate pentru cele două “etnii”. Români erau considerați locuitorii de etnie ro­mână din nordul Bucovinei ist­o­rice și din nordul Maramureșului is­toric (Transcarpatia), iar moldovenii erau socotiți etnicii români din fostul județ Hotin, repartizat Ucrainei după 1940. Această diferențiere nu se făcea numai pe formularele de re­cen­sământ, existând și pe pa­șa­poartele sovietice, care aveau o ru­brică privind naționalitatea.
În 1989, românii din regiunea Cernăuți nu aveau voie să se organizeze politic sau să înființeze asociații culturale pe criterii etnice. Be­neficiau însă de o serie de drepturi prin care își mențineau limba și tradițiile. Spre exemplu, în regiune funcționau 90 de școli cu predare în limba “moldovenească” (cu caractere chirilice), unde elevilor li se predau toate obiectele de studiu în graiul matern. Manualele erau editate la Cernăuți, unde funcționa o fi­lială a Editurii Didactice de la Kiev. Problemele de limbă erau soluțio­nate împreună cu lingviștii de la Chișinău, care aveau o colaborare strânsă cu Catedra de Română a Universității din Cernăuți.
În afara școlii, identitatea ro­mâ­nească era dificil de promovat. Re­gim­ul a interzis înființarea oricărei asociații culturale sau civice. Spre deosebire de alte naționalități din URSS, românii din regiunea Cer­năuți nu au “mișcat” pe fondul re­for­melor gorbacioviste. Poate le era încă vie în minte represiunea din vre­mea lui Stalin. Au fost discuții între in­telectuali să se înființeze une­le organizații culturale, dar nu­mai în cadru restrâns, uitându-se cu atenție cine era în stânga și în dreapta.
În ceea ce privește presa, exista o singură publicație în limba ro­mână – Zorile Bucovinei. Ziarul avea apariție cotidiană, fiind “or­gan” al consiliului regional. Știrile priveau în general situația din Uniu­nea Sovietică, problemele re­giunii, însă era loc și pentru in­for­mații cu aspect cultural. Prin editarea unor suplimente s-a reușit pu­blicarea operelor în limba ro­mână a unor scriitori bucovineni, s-au tipărit articole despre tra­dițiile și cultura română. Redacto­rii Zorilor Bucovinei erau în gene­ral absolvenți ai Facultății de Filologie Română a Universității din Cer­năuți.
Primele încercări de organizare culturală a minorității românești din Bucovina au avut loc la finele anului 1989, pe fondul mișcării naționale a ucrainenilor.
În Universitatea din Cernăuți, aceștia au demarat un proces de “eliminare” a influențelor rusești din limba și cultura ucraineană. In­te­lectualii români au fost încurajați să înceapă aceleași demersuri, în spe­ranța unei solidarități împotriva rusificării naționalităților din URSS.
Gheorghe Jernovei își aduce aminte că ucrainenii nu vedeau un pericol în românii din regiunea Cernăuți, zona fiind dintotdeuna un spațiu de co­­municare interetnică. Acolo tră­iau cinci naționalități – români, ucrai­­neni, ruși, evrei și polonezi -, fiind o dovadă de respect pentru ce­lălalt să-i înveți și să i te adresezi în limba natală.

Scînteia (Jurnalul României – Acum 20 de ani)
Supliment Jurnalul Național
8 decembrie 2009