Printre realizările lui Nicolae Ceauşescu la cârma tineretului comunist s-a numărat şi întemeierea cotidianului „Sportul popular“. Dintre tinerii ilegalişti comunişti ieşiţi din lagăre şi închisori, Nicolae Ceauşescu a fost desemnat să preia conducerea UTC, organizaţia de tineret a partidului.

Numirea lui Ceauşescu în fruntea organizaţiei de tineret a partidului a avut loc în primele zile după 23 august 1944. Interesaţi să câştige adepţi în rândul tineretului, comuniştii au căutat să-i atragă prin toate mijloacele. Iar sportul era unul dintre cele mai eficiente metode. Însă organizarea unor competiţii sportive trebuia îmbinată cu propaganda de stânga. Aşadar, a apărut ideea unui ziar sportiv, care să-i ţină la curent pe tineri, şi nu numai, cu realităţile la zi din diferite competiţii. Sau să-i anunţe despre organizarea diverselor campionate de amatori, în fabrici sau cartiere. În România exista deja un cotidian de specialitate, „Gazeta sporturilor”, fondat în anul 1924.
Înseşi documentele Uniunii Tineretului Comunist din primele luni după 23 august 1944 – cum ar fi „Noile sarcini ale CC al UTC în noua situaţie politică după 23 august 1944, precum şi transformarea UTC într-o organizaţie de masă a tineretului muncitoresc ţărănesc” – făceau apel la încurajarea sportului de masă, prin editarea publicaţiilor de profil. Astfel a luat fiinţă ziarul „Sportul Popular”.
În primul număr al publicaţiei (1 octombrie 1944)a apărut un articol semnat de Nicolae Ceauşescu, în care erau enunţate diferenţele dintre „vechiul”sport, în „slujba fascismului”, şi „sportul popular”, al celor mulţi: „Până acum sportul a fost un lux, de care masele întregi ale tineretului nu s-au putut bucura. Fasciştii au folosit sportul pentru a pregăti tineretul pentru războiul lor criminal şi banditesc. În România democrată sportul trebuie să fie la îndemâna maselor largi ale tineretului, care trebuie sprijinite atât de Stat, cât şi de întreprinderi. Concursul cel mai larg se cere din punct de vedere material. În rândurile tineretului au avut un deosebit ecou sforţările făcute de sportul popular pentru a înlesni întregului tineret participarea la sport. Cu deosebită bucurie au fost primite aceste sforţări ale tineretului muncitor şi şcolăresc, de care până acum nu s-a ocupat nimeni în mod serios. O deosebită atenţie va trebui să dea sportul popular maselor largi ale tineretului ţărănesc. Sportul este un factor important de întărire a legăturilor şi stabilirea colaborării tineretului ţărilor democratice din toată lumea. De aceea este nevoie să se intensifice şi mai mult activitatea sportivă, care să cuprindă toate masele de tineret. Să nu fie fabrică, sat, universitate, şcoala sau cartier care să nu aibă cluburile sportive organizate şi conduse de cei mai buni tineri sportivi”. În paralel cu „Sportul popular” a continuat să apară şi „Gazeta sporturilor”, care a fost cotidian privat, până în anul 1948.

În fruntea tineretului
Cum a ajuns Nicolae Ceauşescu şeful UTC după 23 august 1944 nu este clar nici astăzi. Pavel Câmpeanu, deţinut politic la Caransebeş alături de fostul preşedinte, susţine în memoriile sale (Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Polirom, 2002) că Gheorghiu-Dej l-ar fi preferat iniţial pe Alexandru Drăghici la cârma tineretului. Ca şi Dej, Drăghici lucrase la Atelierele CFR Griviţa. În plus, viitorul ministru de Interne deţinuse funcţii mai importante în UTC în perioada interbelică, fiind condamnat în procesul de la Craiova din 1936. Ceauşescu ar fi câştigat competiţia cu Drăghici deoarece cunoştea mai bine organizaţia de tineret şi avea mai multe relaţii în rândul ilegaliştilor. Nu putem şti încă motivele pentru care Nicolae Ceauşescu a fost desemnat şef al UTC, însă cu siguranţă a fost un lider important al comuniştilor încă din primele zile de după 23 august 1944. Mărturie stau documentele din Arhiva Partidului, care îl atestă în primul Comitet Central al PCR, cu următoarea componenţă: Constantin Pârvulescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Iosif Rangheţ, Ana Pauker, Constantin Agiu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş şi Nicolae Ceauşescu. La rubrica „repartizarea muncii”, în dreptul lui Ceauşescu este menţionat: „Tineret”.

Viaţa de partid
Pentru a organiza UTC, Nicolae Ceauşescu a primit pentru Comitetul Central al organizaţiei de tineret un sediu în zona rezidenţială a Capitalei, respectiv pe Aleea Alexandru, la numărul 23. Îi avea alături în CC al UTC pe alţi trei ilegalişti: Ivanca Sarisky, Alexandru Drăghici şi Ladislau Ady. Ca să fie mereu aproape, dar şi pentru a-i controla, partidul i-a aşezat în acelaşi imobil să convieţuiască, respectiv pe strada str. Dr. Râmniceanu nr. 27.
Însă tinerii comunişti nu au avut vreme de organizare. Pe scena politică a ţării debuta lupta pentru putere dintre partidele de stânga şi cele istorice – PNŢ/PNL. Astfel, la începutul lunii octombrie 1944, comuniştii din guvern s-au arătat nemulţumiţi de „performanţele” primului ministru Constantin Sănătescu şi au cerut crearea unui Front Naţional Democrat. Acesta ar fi reprezentat „adevăratele interese ale poporului”, susţinea propaganda.
Aşadar, tinerii comunişti au primit dispoziţie să dea tonul alianţei organizaţiilor de stânga, la nivel de tineret. La începutul lunii octombrie 1944, CC al UTC a emis Proiectul de platformă a Frontului Naţional-Democrat al Tineretului. Precizau aici că „tineretului poate participa cu elanul şi forţa sa în lupta pentru eliberarea naţională şi democratizarea ţării, la lupta de zdrobire a Germaniei hitleriste şi a trădătorilor de ţară legionari şi antonişti”.

Turnee în fabrici
Pentru a-i incita pe tinerii muncitori contra guvernului Sănătescu, Nicolae Ceauşescu şi colegii săi au început adevărate „turnee” prin fabricile ţării. Scopul oficial era obţinerea de a aderenţi la Platforma Frontului Naţional-Democrat al Tineretului. Spre exemplu, la 11 octombrie, Alexandru Drăghici a poposit la Fabrica de avioane SET, unde le-a promis tinerilor muncitori reforme importante: majorarea salariilor în raport cu scumpetea, restituirea Împrumutului Apărării Naţionale (n.r. – colectat de la muncitori în timpul războiului) care s-a reţinut, plata impozitelor şi a diferenţei ce s-a oprit din ajutorul de iarnă, plata orelor de alarmă, sporul de scumpete care trebuia să li se dea, adică plata pe 200 de ore din trei în trei luni cum s-a plătit la funcţionari 30% la fiecare leafă, plata concediilor legale ale ucenicilor, plata orelor de şcoală ale ucenicilor, plata cărţilor de şcoală ale ucenicilor, desfiinţarea coverzilor particulare la care erau puşi ucenicii, desfiinţarea amenzilor. Pesemne că organizaţia de tineret câştiga aderenţi cu acelaşi discurs demagogic ca şi al liderilor maturi ai Partidului. Şi nu erau puţini tinerii care au aderat la UTC, promiţându-li-se că vor fi trataţi omeneşte în ateliere şi fabrici şi, de ce nu, că ei vor deveni curând proprietarii acestora! Astfel, la ce bun pregătirea proletară?!

Manevre de înghiţire
În „laboratoarele” PCR se pregătea însă monopolizarea tuturor organizaţiilor de tineret de către UTC, şi nu colaborarea dintre acestea. Astfel s-a decis constituirea Mişcării Tineretului Progresist – organizaţia de tineret a FND. S-a înfiinţat la 21 ianuarie 1945, prin fuziunea UTC cu Asociaţiile Studenţeşti „progresiste”, Uniunea Tineretului Socialist, Tineretul din Frontul Plugarilor, Tineretul Naţional-Liberal (ramura Tătărescu), Organizaţia Sportului Popular, Tineretul din Uniunea Patrioţilor, Tinerii din Uniunea Populară Maghiară etc. Sarcina constituirii Tineretului Progresist i-a revenit aceluiaşi Nicolae Ceauşescu. După două săptămâni, la 4 februarie 1945, a organizat o mare adunare prin care se anunţa constituirea organizaţiei. El a motivat astfel necesitatea alianţei tinerilor „democraţi”: „Această mişcare a Tineretului Progresist din România este nu numai un început, dar şi un imbold la lupta pentru distrugerea Germaniei hitleriste”.

Tineretul progresist
Însă activitatea Uniunii Tineretului Comunist se confunda cu cea a Mişcării Tineretului Progresist. Situaţia confuză a fost discutată la Plenara UTC din martie 1945, care a decis desfiinţarea tuturor organizaţiilor de tineret ale FND-ului. Astfel, în luna următoare s-a înfiinţat Tineretul Progresist, prin fuziunea tineretului PCR, PSD, Frontului Plugarilor, PNŢ-Alexandrescu, PNL-Tătărescu şi a altor organizaţii mai mici. Preşedinte a fost desemnat Constantin Drăgoescu, membru al tineretului comunist. Procesul unificării a durat ceva vreme, astfel că UTC a mai funcţionat până în iunie 1945. Nicolae Ceauşescu a fost numit la conducerea Sectorul I Galben al Capitalei.

ION IONIŢĂ, PRINTRE PRIMII ADERENŢI LA UTC
Tinerii din fabrici au fost receptivi la mesajele Partidului de înscriere în UTC, în speranţa schimbării condiţiilor de lucru şi de trai promise de propaganda comunistă. O spune Ion Ioniţă (Însemnări, Curtea Veche, 2010), fost ministru al Apărării, care în memoriile sale surprinde momentul aderării la organizaţia tineretului comunist: „În înţelegere cu mai mulţi tineri (n.r. – de la Atelierele CFR Griviţa) şi cu sprijinul şi cu sfatul unor dintre vârstnicii care ne susţineau am luat iniţiativa creării organizaţiei UTC. Astfel, în 7-8 septembrie (n.r. – 1944) ne-am adunat peste 800 de tineri şi am aderat la UTC. Pe de altă parte, toţi cei prezenţi au convenit să aleagă un comitet dintre tinerii care se bucurau de cel mai mare credit, de autoritate în rândurile noastre.
Comitetul a fost format din 11 persoane, bine cunoscute tinerilor. Celor aleşi în comitet urma să li se repartizeze responsabilităţi precise fiecăruia în parte. Eu am fost ales secretarul primului comitet al organizaţiei UTC pe ateliere. În privinţa repartizării sarcinilor individuale, chestiunea a fost mai delicată: încă nu ştiam ce şi cum trebuie să arate organizaţia noastră. Îmi amintesc, cei mai buni dintre tineri s-au ocupat de organizarea refacerii atelierelor, de organizarea muncii voluntare. Aceasta a constat în antrenarea tinerilor, după orele de program, la repararea, fără plată, a unor vagoane. Iniţiativa a fost apreciată la vremea respectivă”.

SARCINILE TINERETULUI COMUNIST DUPĂ 23 AUGUST
În noile condiţii de după 23 august 1944, când comuniştii participau la conducerea ţării, UTC nu mai putea funcţiona conform normelor ilegalităţii. Aşadar, era nevoie de o nouă strategie de acţiune, care să confere tinerilor comunişti un rol important pe scena politică a ţării. Documentul a fost elaborat la începutul lunii noiembrie 1944, purtând denumirea: „Noile sarcini ale CC al UTC în noua situaţie politică după 23 august 1944, precum şi transformarea UTC într-o organizaţie de masă a tineretului muncitoresc ţărănesc”.

Organizaţie de masă
Printre altele, acesta menţiona: „Uniunea Tineretului Comunist trebuie să fie forţa motrice pentru unirea tuturor forţelor democratice ale tineretului. Este necesar transformarea UTC într-o puternică organizaţie de masă, unde să intre masele largi ale tineretului şi în special tineretul muncitoresc şi ţărănesc. Pentru aceasta este nevoie să renunţăm la condiţiile de admitere în UTC şi la formele vechi organizatorice, care făceau din UTC un partid al tineretului, prin copierea formelor de lucru ale partidului. Membru al UTC poate să fie toţi tinerii cinstiţi (sic!) care vor să intre în această organizaţie… În locul celulelor, care copiază partidul şi au la tinerii noştri un înţeles îngust, să formăm organizaţii ale Uniunii Tineretului Comunist pe fabrici, circumscripţii, şcoli, facultăţi, comune, ca unităţi de bază ale UTC. Deşi lucrăm în condiţii legale, se impune însă păstrarea conspirativităţii în problemele organizatorice ale UTC. Uşurinţa şi pălăvrăgeala trebuie combătute energic şi chiar sancţionate. Nu trebuie să uităm nici un moment că se va căuta să fie introduse în rândurile noastre elemente duşmănoase, pe care duşmanii noştri le vor folosi pentru slăbirea organizaţiei noastre. Se impune un control sever asupra trecutului tinerilor care vor să devină membri ai UTC”.

Capcana memoriei
Semnatari ai documentului au fost Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Ion Vinţe şi Ivanca Sarisky. Cât din „concepţia” expusă aparţine semnatarilor, şi cât indicaţiilor de la partid, greu de spus. Peste ani, Paul Sfetcu (13 ani în anticamera lui Dej, Editura Curtea Veche, 2009) avea să-l acuze doar pe Ceauşescu de faptul că UTC a fost construit pe „baze conspirative” după război, şi de aceea nu ar fi căpătat „aspect de masă”. În memoriile sale, Sfetcu a consemnat: „După 23 august 1944, i s-a încredinţat (n.r. – lui Nicolae Ceauşescu) funcţia de secretar general al CC al UTC, organizaţie pe care a transformat-o într-un complex politic închis. Ca fost activist UTC, ştiu că era atât de rupt de pulsul noii vieţi social-politice, încât la început a orientat activitatea organizaţiei spre semiclandestinitate. Nu-şi dădea seama de avântul care cuprinsese masele largi şi nici de faptul că lucra pentru forţele de stânga care doreau orientarea activităţii UTC pe un făgaş nou. Faptul că Nicolae Ceauşescu a persistat în aplicarea unui mod inadecvat de acţiune a condus în câteva luni de zile la autodizolvarea UTC”.
Însă nu din cauza lui Ceauşescu s-a desfiinţat UTC. La nivel central, Partidul a decis constituirea Tineretului Progresist, care să grupeze toate organizaţiile de tineret de stânga. Astfel se puteau mobiliza mai uşor tinerii muncitori şi funcţionari pentru interesele comuniştilor. De fapt Ceauşescu a fost considerat un „cadru de nădejde” cât timp s-a aflat la conducerea UTC. Dovadă stă faptul că a primit o sarcină la fel de importantă, respectiv conducerea Sectorului Galben al Capitalei.

[Citeşte articolul în Adevărul]


© Ilarion Țiu. Acest text este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Reproducerea integrală sau parțială fără menționarea sursei este interzisă. Autorul nu își asumă nici o răspundere legală sau publică în cazul în care textele sale sunt preluate ori utilizate în scopul unor interpretări care încalcă legislația în vigoare, diversitatea sau democrația.